Caracterizare personala

Colaborarea mea in cadrul Redactiei Sport-Divertisment, la Radio Cluj, s-a desfasurat pe mai multe planuri:

1. Din anul 2001 particip, in calitate de co-realizator al emisiunii saptamanale pe teme sportive Peluza Radio (realizator Ioan Vasile Vanea), in fiecare zi de duminica, intre orele 18.00-19.00. Si datorita efortului meu, in cadrul acestei emisiuni s-au facut auzite cele mai autorizate voci din peisajul sportiv transilvan precum Eva Zorgo Raduly (participanta la trei editii ale Jocurilor Olimpice in proba de sulita), Vasile Bogdan (detinatorul recordului national in proba de decatlon), Serban Dobosi (castigator al Cupei Campionilor Europeni la tenis de masa), Farkas Paneth (cel mai mare antrenor roman din tenisul de masa), Mircea Barna (unul dintre cei mai buni conducatori de joc din baschetul romanesc), Mircea Cristescu (multiplu campion national la baschet, actualul director sportiv la Clubului BU Poli Carbochim Cluj), Magdalena Jerebie (cea mai buna jucatoare de baschet din istoria Romaniei, actuala antrenoare a echipei Universitatea ACSA Terapia Cluj), Ciprian Porumb (tenis, component al echipei de Cupa Davis a Romaniei), Claudiu Rusu (cel mai longeviv poloist al Romaniei, a jucat pana la 48 de ani), Dorin Almasan (profesor universitar) si altii.
2. Impreuna cu redactorul Ioan Vasile Vanea, in cadrul emisiunilor de sfarsit de saptamana Radio Duminica si Sport Club Radio (intinse pe durata a doua ore), am avut dialoguri care au intrat in Fonoteca de Aur a Radio Cluj, cu varfurile sportive clujene precum Simona Richter (medaliata cu bronz la Olimpiada din 2000 – judo), Gheorghe Muresan (singurul baschetbalist roman care a evoluat in campionatul profesionist american – NBA) si altii.
3. Am avut corespondente in direct de la principalele manifestari sportive din Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj (baschet, handbal, volei), care au intrat pe post atat in cadrul radiojurnalelor cat si in transmisiunile saptamanale din cadrul Campionatului National de Fotbal – Divizia B.
4. Am intrat in direct pe tot parcursul Campionatului de baschet cu Radio Romania Actualitati.
5. In virtutea relatiilor excelente pe care le am cu directorii sportivi ai echipelor de baschet clujene (Aurora Dragos si Mircea Cristescu) am participat in calitate de corespondent pentru Radio Cluj la finalele Campionatului National in deplasarile de la Bucuresti si Targoviste, precum si la meciurile reprezentativei Romaniei cu Spania, Israel, Germania si Belgia.
6. Mentionez ca sunt detinatorul unei experiente vaste in domeniul sportiv si datorita faptului ca activez ca jurnalist la principalul cotidian clujean Adevarul de Cluj, unde, pe langa articolele zilnice din tenis, baschet, judo, de circa 3 ani sunt semnatarul unei pagini saptamanale – Supercampionii si Licentiati in performanta, care se vor a fi o introspectie in viata marilor personalitati sportive ale Clujului.
7. De 2 ani sunt solicitat constant, in calitate de colaborator, de catre TVR Cluj, pentru care am comentat, in direct, alaturi de Ionel Banu, meciuri de baschet si handbal interne si internationale. De asemenea, am fost invitat cu regularitate la talk-show-uri pe teme sportive atat la TVR Cluj cat si la postul local de televiziune NCN.
8. Pentru merite deosebite in relevarea fenomenului sportiv, am fost recompensat, in decembrie 2002, cu trofeul Mircea Zeicu, oferit de catre Radio Cluj.
9. Ca o dovada a preocuparilor mele constante in domeniu, mentionez ca sunt student in anul II al Facultatii de Jurnalistica din cadrul Universitatii Babes-Bolyai.
10. Ma gasesc in faza finala a redactarii unei carti in care vor fi prezente dialoguri cu marile figuri ale sportului clujean. Volumul va aparea la Editura Casa Cartii de Stiinta Cluj-Napoca.

In emisiunile radiofonice la care am participat am invitat cele mai cele mai mari personalitati ale sportului clujean, datorita bunelor relatii pe care le am cu acestea. Datorita colaborarilor la cel mai inalt nivel cu conducerile sectiilor de jocuri sportive si cu cei doi directori ai Directiei Judetene de Tineret si Sport, imi parvin, in cel mai scurt timp, cele mai proaspete stiri din acest domeniu. Toate aceste eforturi pe care le depun sunt circumscrise scopului principal pe care il am, acela de a-i informa prompt si corect pe toti ascultatorilor fideli ai postului de radio Cluj.

Datorita profesionalismului meu nu mi s-a intamplat sa intampin dificultati reale in demersul meu de a intra in posesia informatiilor si de ale reda ascultatorilor.

In cadrul Redactiei Sport – Divertisment a Radio Cluj munca in echipa este, realmente, secretul succesului pe care il avem in arealul transilvan. Colaborarea, dar si coordonarea perfecte sunt elemente de la care nici unul dintre noi nu abdicam, pentru ca suntem convinsi ca ele reprezinta cheia succesului in aceasta profesiune.

Persoana cu care lucrez in mod direct este Ioan Vasile Vanea, cu care am discutii zilnice menite a pregati emisiunile radiofonice. Impreuna ne consultam si mai intotdeauna gasim solutiile cele mai potrivite pentru ca sa oferim acestora dinamism si o cota ridicata de interes. Nu exista practic o relatie de subordonare redactor – colaborator, ci una de conlucrare cat se poate de fireasca.

Punctele cele mai tari ale emisiunilor noastre le constituie interviurile de la fata locului cu vocile cele mai pertinente (antrenori, jucatori, conducatori de club) din timpul si imediat dupa cele mai importante manifestari sportive.

Avand in vedere cota mare de interes de care se bucura sportul in Romania, sunt convis ca alocarea unui spatiu suplimentar pentru acest segment nu ar putea fi decat benefica pentru cresterea audientei postului Radio Cluj. Pe langa prezenta numelor sonore ale sportului, consider ca nu ar fi lipsita de interes prezenta in cadrul emisiunilor noastre a tinerelor sperante ale sportului.

Rubrica noastra v-a obisnuit cu nume sonore ale sportului clujean, adevarate valori, care s-au impus atit pe plan intern cit si in competitii internationale.Ciprian Porumb, tenisman de marca, intregeste fericit acest tablou select al supercampionilor. Pentru reporter a fost o reala placere sa descopere la interlocutorul sau calitati umane de inalta tinuta, mascate oarecum de o modestie si un bun simt extraordinare. In tot dialogul pe care l-am purtat, Ciprian a reusit, cu naturalete si fara patima, sa faca o radiografie exacta a perioadei in care a jucat. Modul concis si punctual de abordare a tuturor aspectelor legate de cariera sa, da cititorilor intreaga dimensiune a personalitatii acestui sportiv. Educat, gasind intotdeauna cuvintele potrivite, rasat, elegant in tot ceea ce face, Ciprian face parte dintr-o categorie pe cale de disparitie, cea de gentelman. El nu improasca noroi in jur, nu imparte lumea in buni si rai, are simtul realitatii, si peste toate, stie ce vrea. Stie ca are o traditie de respectat ( parintii sai sint ei insisi fosti sportivi de clasa ), asa cum stie ca fiul sau ( un pusti talentat care minuieste racheta incredibil ) va duce numele Porumb si in anii viitori, pe marile arene de tenis.

Ciprian este presedintele unei asociatii, Tenis Club , care are drept principale obiective initierea, instruirea si perfectionarea copiilor si juniorilor in tenis. El iubeste aceasta munca, crede in ea, si, in ciuda obstacolelor si greutatilor inerente, are incredere ca va reusi in tot ceea ce intreprinde. Nici nu poate fi altfel, pentru ca este inconjurat de un colectiv de antrenori licentiati in tenis, iar experienta sa in domeniu este uriasa. Acestia sint Alin Baciu ( vice-presedintele asociatiei, asistent universitar la Facultatea de Educatie Fizica si Sport Cluj ) si Tudor Bunea ( proaspat absolvent al FEFS, specialitatea tenis ).

Pentru parintii care viseaza la un viitor in tenis pentru copiii lor, contactul cu aceasta oaza profesionista este obligatoriu. Vor fi placut impresionati de caldura si priceperea unor antrenori tineri, care lucreaza exemplar.

Cartea de vizita, cariera de jucator si seriozitatea lui Ciprian Porumb sint lucruri palpabile, care dau greutate celor spuse mai inainte.

CARTE DE VIZITA

Data nasterii : 06.03.1971, Cluj- Napoca

Zodia : pesti

Studii : Liceul de Stiintele Naturii ( nr.15 ), absolvit in 1989

Institutul de Educatie Fizica si Sport Cluj, promotia 1994

Casatorit, un copil ( Ciprian jr., 8 ani )

• multiplu campion national de copii si juniori ( de la 13- 18 ani )
• vice-campion national de seniori, la simplu in 1991
• campion national la dublu in 1991, 1993, 1995
• cea mai buna clasare ATP : locul 350 la simplu si 250 la dublu
• cistigator al turneului satelit din Egipt ( editiile 1991 si 1992 )
• cistigator al turneului satelit din Mexic, in 1996
• cistigator al turneului satelit din Cehia ( editiile 1994 si 1995 )
• sfert-finalist al turneului satelit al Croatiei, in 1997
• calificat la turneul de 350.000 de dolari- Rosmalen ( Olanda ), 1996
• trei paricipari la Open Romania ( 500.000 dolari ), atit la simplu cit si la dublu. A disputat o finala la dublu, pierduta din pacate.
• Participant la turneele challenger de la Furth ( Germania ) si Prostejov ( Cehia )
• Component al echipei de Cupa Davis a Romaniei, in trei editii.A disputat 5 meciuri in proba de dublu, dupa cum urmeaza : 2 impotiva Marocului ( 1993, cistigat si 1995, pierdut ), 1 meci impotriva Nigeriei ( 1994, cistigat ), 1 meci contra Africii de Sud ( 1994, pierdut ), si 1 meci contra Principatului Monaco ( 1995, cistigat ).
• A jucat la simplu cu nume sonore ale tenisului mondiale precum El Aynaoui ( Maroc ), Gilbert Shaller ( Austria ), Wayne Ferreira ( Africa de Sud ), Richard Fromberg ( Australia ), iar la dublu, alaturi de George Cosac, a invins cupluri mari precum Goran Ivanisevici-Sasa Hirzon ( Croatia ) sau Libor Pimek- Daniel Vacek ( Cehia )

Din vara lui 1997 se ocupa de Asociatia Tenis-Club Cluj, unde detine functia de presedinte

C.P. : Dragostea pentru sport mi-a fost cultivata de parintii mei, de la cea mai frageda virsta. Aceasta traditie m-a stimulat in tot ceea ce am intreprins mai apoi. Tatal meu, Cornel Porumb, a fost un foarte bun atlet, saritor in inaltime, multiplu campion national in anii 60. El a cucerit titlul de campion mondial universitar la Torino, in 1959. A participat la Olimpiada din 1960, Roma, unde s-a calificat in finala, ocupind

locul 11, cu o saritura egala cu cea a locului 6, dar obtinuta dintr-un numar mai mare de incercari. Recordul sau personal este 2,11 metri, impresionant daca ne gindim ca asta s-a intimplat in urma cu 40 de ani. Vestea buna pe care am sa ti-o dau este ca tatal meu a acceptat sa stea de vorba cu tine despre cariera sa, asa ca o sa afli mai multe chiar de la el.

C.P. : Asa este.Cunoscuta cu numele de fata Marilena Cucu, ea a practicat voleiul la Stiinta Cluj si la lotul national, pe postul de tragator secund. A activat la echipa clujeana din 1959 pina in 1971, reusind in anii 1961,1962 si 1963 trei clasari consecutive pe locul 3 al podiumului diviziei A , performante excelente intr-o vreme in care Bucurestiul facea legea in acest sport. Dinamo si Rapid dominau voleiul romanesc, fiind foarte greu sa te strecori spre virful ierarhiei. Colegele sale de la lotul national au fost nume sonore ale voleiului, precum Ana Cimpan, Doina Vintan, Cecilia Rebac sau Coca Chezan . In 1965 a reusit sa obtina un titlu valoros, cel de vice-campioana mondiala universitara, la Budapesta.

Mama, profesoara de educatie fizica, a fost cea care mi-a transmis aceasta meserie, si in general a dat muncii mele de inceput rigoare si o buna organizare.

Parintilor mei le sint profund recunoscator pentru ceea ce sint azi, sint mindru de ei si incintat ca am avut parte de o familie minunata. Voi incerca sa insuflu si baiatului meu, Ciprian jr., aceeasi dragoste pentru sport pe care mi-au transmis-o si parintii mei. Fac acest lucru nu neaparat pentru a respecta o traditie, dar consider sportul o activitate esentiala, indispensabila, definitorie pentru formarea caracterului unui tinar. Baiatul meu, in virsta de doar 8 ani, a cistigat 2 turnee ale categoriei 10-11 ani, dovedind calitati foarte bune pentru practicarea tenisului de performanta. Perspectivele sale de a participa cu succes la campionatele nationale de anul viitor sint datatoare de sperante. Asfel, poate destinul, sau altceva, ar face posibil ca trei generatii consecutive ale familiei Porumb sa practice sportul la cel mai inalt nivel.

Rep : Ciprian, tu ai ajuns la tenis pe la 11 ani. De ce atit de tirziu ?

C.P : Am inceput cu ping-pongul, la 7 ani, in grupa antrenorului Mihai Bledea, coordonator Paneth Farkas. La CSM Cluj am fost coleg de generatie cu fratii Bohm, cu Daniel Cioca si cu alti tineri foarte talentati, care au continuat traditia tenisuluide masa clujean. Imi placea mult atmosfera de acolo, pot spune ca eram fascinat de jocul lui Serban Dobosi ( aflat la sfirsit de cariera ), care facea spectacol la fiecare meci. Pe la 11 ani am fost remarcat de un prieten de-al tatei, Mircea Bunea ( directorul de la Salprest ), iubitor al tenisului de cimp, care m-a convins sa trec la acest sport. Politehnica Cluj a fost primul club la care am fost legitimat, iar primul meu antrenor a fost Dorel Giurgiu. La 12 ani am pierdut in turul 2 al campionatelor nationale, dar la 13 ani am cistigat titlul. Progresul atit de rapid s-a datorat probabil muncii asidue pe care o depuneam zi de zi, seriozitatii si placerii de a juca. Nu simteam oboseala, desi ma antrenam 8 ore pe zi, eram daruit in totalitate tenisului, pe care il consider si astazi, cel mai frumos sport.

La 14 ani am fost remarcat de Alexe Bardan ( antrenor federal, coordonatorul acelei grupe de virsta ), care m-a selectionat in vederea unor turnee, in Bulgaria. Am cistigat la pas 3 concursuri, iar inaltimea mea imi era cel mai fidel aliat.Eram extraordinar de incintat ca jucam in stainatate , pe vremea aceea fiind o adevarata performanta sa iesi din tara. Traiam intens fiecare moment, imi placea efectiv ceea ce faceam, iar succesele veneau de la sine.

Am cistigat apoi titlul national de simplu la 4 editii, la 14, 15, 16 si 17 ani, demonstrind, an de an, ca am valoare. Competitia era acerba, mult mai serioasa decit azi. Existau cluburi puternice precum Dinamo, Steaua, Progresul, care actualmente nu mai au sectii de tenis. In perioada atuala exista antrenori care au un singur sportiv in pregatiri. Atunci, ca sa iti dau cel mai la indemina exemplu, Politehnica Cluj avea 20 de sportivi. La Constanta erau, colegi de generatie cu mine, un Andrei Pavel, un George Cosac, un Daniel Dragu, cu totii tenismani valorosi.

Prin 1987 exista ideea conform careia trebuie sa activezi in Bucuresti ca sa fii bagat in seama, asa ca am plecat la Victoria CCIAG ( nici o legatura cu Dinamo Victoria Bucuresti ). Era un club mic, dar cu oameni inimosi. Directorul trustului de constuctii care patrona acest club, domnul Radu Suman, era un impatimit al tenisului si agreat in cercurile inalte ale societatii de pe atunci. El a adus un antrenor foarte bun, iar atmosfera generala era minunata. M-am simtit bine acolo, dar dupa un an am ajuns la Dinamo Brasov. Motivele au fost doua : eram bun prieten cu Cosac ( si el venise la Brasov ), iar apoi, mai scurtam drumul catre Cluj, orasul meu natal. La Brasov am cunoscut satisfactii mari, am cistigat campionatul national pe echipe, spargind un monopol secular , instituit de Bucuresti. A fost prima data in istoria tenisului romanesc cind o echipa de provincie cistiga campionatul national.

Ciprian Porumb doi

Povestea lui Ciprian Porumb continua astazi cu episodul al doilea, in care vom intra in miezul problemei, si anume in lumea tenisului mare, unde protagonistul nostru s-a aflat intre 1990 si 1997. Va reamintesc faptul ca alaturi de George Cosac, colegul sau de dublu , Ciprian a format unul dintre cele mai redutabile cupluri din Romania, ajungind pe locul 250 ATP. Printre victimele lor s-au numarat Goran Ivanisevici-Sasa Hirzon ( Croatia ) sau Libor Pimek- Daniel Vacek ( Cehia ). In Cupa Davis ei au adus puncte pretioase, care au cintarit mult in balanta unor intilniri pe care nationala noastra le-a disputat de-a lungul timpului.

Asemeni unui alergator de cursa lunga, Ciprian Porumb a luptat cu el insusi, depasind uneori adevarate bariere psihologice. Unele dintre acestea s-au datorat unor inertii paguboase promovate de unii factori decizionali care nu l-au iertat pentru ca nu s-a inrolat la un club bucurestean.

A iubit tenisul enorm. Nu l-a tradat niciodata, iar faptul ca a ales, dupa ce a spus adio marii performante, sa se ocupe de slefuirea tinerelor talente, este o declaratie de credinta pentru sportul care i-a oferit cele mai mari satisfactii.

Faptul ca in Cluj exista acest Tenis Club al carui presedinte este Ciprian Porumb constituie pentru noi un privilegiu, experienta lui fiind o garantie a temeiniciei si profesionismului cu care se lucreaza aici.

Invit toti parintii care intrezaresc un viitor in tenis pentru copiii lor sa faca un drum pina la Tenis Club . Vor intilni aici un colectiv de antrenori tineri, care pun suflet in tot ceea ce fac, o atmosfera calda, propice marii performante. Personalitatea lui Ciprian Porumb va va impresiona cu siguranta, experienta si metodele sale de pregatire fiind de cel mai inalt nivel.

C.P. : In conditiile in care la Steaua evoluau Adrian Marcu si Razvan Itu, la Dinamo Mihai Vanta si Marius Comanescu, nume de referinta in tenisul romanesc, Dinamo Brasov a produs surpriza. Aveam o echipa buna, cu Daniel Dragu, Remus Farcas, George Cosac. Impreuna am reusit sa ne depasim conditia de outseideri si printr-o mobilizare exemplara ne-am impus. Nu stiu cum au digerat unii aceasta performanta, dar iti pot spune ca noi ne-am savurat la maximum succesul. Am contribuit astfel la sporirea unei concurente ce era adormita din cauza monopolului pe care echipele bucurestene il impusesera pina atunci.

C.P.: Vreau sa fac aici o remarca, spunindu-ti ca in 1998 l-am invins pe Florin Segarceanu, care era atunci locul 70 ATP, dar eu nu aveam acces decit la turnee in spatiul balcanic, gen Bulgaria sau Yugoslavia. Frustrarea pe care o traiam era mare, dar evenimentele din decembrie 1989 mi-au redat speranta. La 20 de ani am ajuns vice-campion national la simplu, avind oponenti de marca in persoana unor jucatori buni precum Segarceanu, Marcu, Vanta sau Cosac. Au urmat apoi primele puncte ATP, cucerite in urma unor victorii la tenismani valorosi cum ar fi Henrick Dreekman si Jens Knipschild ( Germania ), Anthony Dupuis ( Franta ), Fernando Vicente ( Spania ) sau Bartolomeu Dobrowski ( Polonia ). Am ajuns apoi la turnee puternice precum cel din Egipt, unde am trecut de Al Aynoui ( Maroc ) sau Gilbert Shaller ( Austria ), adjudecindu-mi trofeul in 1991 si 1992.

C.P.: Atingi puncte sensibile . Nu este nici un secret ca nu aveam un manager care sa ma sustina, iar in jungla tenisului mondial acest neajuns se taxeaza imediat. Urma Wimbledonul , visul oricarui tenisman, aveam sanse reale de a participa, dar lipsa unei logistici adecvate m-a privat de acel regal.

Am continuat sa sper la performante superioare, asa ca am ales sa evoluez sub culorile unei echipe austriece, Stokeram Viena, in a carei componenta intrau sportivi mari precum Gilbert Schaller, Horst Skoff si Alex Antonich. Am jucat acolo timp de 7 ani, intr-o tara care a dat tenisului mondial un Thomas Muster, un jucator extraordinar. Urmare a acestor rezultate, convocarea mea pentru Cupa Davis a aparut firesc. Faptul ca reprezentam Romania in competitiile internationale a fost pentru mine un motiv de indreptatita onoare. Victoriile pe care le-am obtinut impotriva Marocului, Nigeriei si statului Monaco sint tot atitea puncte de reper pentru mine, dovada a bunei colaborari cu George Cosac.Momentul in care am ramas in ceata a fost meciul contra Angliei. Aveam toate atuurile ca sa fiu convocat, eram specialist la dublu , meciul se desfasura pe iarba, suprafata unde serviciul meu ar fi mers, dar nu am fost convocat. Am fost marcat de acel episod, pentru ca pusesem mult suflet in vederea acelei cofruntari.

In 1993 a venit un virf al carierei mele, Romanian Open, unde am jucat finala de dublu. Supervisorul acelei competitii a declarat ca noi ( impreuna cu Cosac ), am avea potential pentru a ajunge in primele zece cupluri ale lumii.Adevarul este ca o serie de ghinioane ne-au impiedicat, din acel moment, sa adunam mai multe puncte ATP.

Dupa Romanian Open trebuia sa plecam la Viena, la un turneu important.Eu eram la Cluj, Cosac la Timisoara. Pe cind imi faceam bagajele, George m-a sunat si mi-a spus ca i s-a furat masina.Din cauza formalitatilor pe care trebuia sa leindeplineasca, declaratii si alte lucruri de genul acesta, nu am mai putut pleca. Am pierdut astfel importante puncte ATP, si o buna oportunitate de a ne continua ascensiunea.

Am ajuns apoi in Germania, unde urmau sa se desfasoare citeva challangeruri de 25-50 de mii de dolari. Cosac era locul 200 ATP, eu 250. Cu toate acestea, organizatorii nu ne-au permis sa luam startul in calificari, asta constituind pentru noi o confirmare a faptului ca sintem urmariti de ghinion.

C.P :Inainte de asta vreau sa-ti spun ca a trecut mult de atunci, iar timpul le rezolva pe toate. Dezamagirile in sport ca si in viata se produc de cele mai multe ori fara sa le poti prevedea. Asa s-a intimplat si in cazul meu. In 1994 avusesem o serie excelenta.Cistigasem cu Cosac toate cele 4 turnee satelit din tara, premergatoare lui Romanian Open. Cu toate acestea, nu aveam punctele necesare pentru a putea fi inscrisi direct pe tablou. In aceasta situatie, eram siguri ca ni se va oferi un wild-card. Cu o zi inainte de start, am aflat cu stupoare ca se acorda wild-cardul oricui va juca alaturi de Cosac, in afara de Ciprian Porumb. Vestea m-a tulburat, contrariat si bulversat in acelasi timp. Cosac a pus cireasa pe tort atunci cind a acceptat acest lucru, desi ne lega o colaborare de multi ani, in care am trecut prin rele si bune deopotriva. Am simtit atunci ca cea s-a rupt, dar am trecut peste. Am mai jucat impreuna si dupa acl episod, dar nimic nu mai era ca inainte. Repet insa, nu am nici un resentiment pentru nimeni, treaba mea este astazi alta, iar in viata conteaza un singur lucru: sa mergi inainte.

C.P. : Am fost obisnuit ( sau nevoit ) sa fiu mereu propriul meu manager.Cind am observat ca nu mai avansez in clasamentul ATP, cind am facut comparatia intre banii pe care ii investeam si cei pe care ii cistigam, am zis stop. Nu mai avea rost sa continui doar de dragul de a continua.

A fost frumos.Am luat contact cu tenisul mare, am jucat pe unel dintre cele mai impozante arene, am invins citeva nume celebre, am cistigat, am pierdut, dar am fost acolo, in caruselul fascinant al circuitelor internationale.Daca aceasta deschidere pe care Romania a avut-o din 1989 ar fi avut loc cu citiva ani mai devreme, poate altele ar fi fost si rezultatele mele.Am experimentat pe propria-mi piele lucruri pe care altii le stiau demult, iar astfel am pierdut timp si energie. A trebuit sa ma ocup, de unul singur, de la achizitionarea biletelor de tren sau de avion, pina la cazare sau programarea meselor zilnice.Si incarcatura psihica era la mine alta. Una este sa ai 15-16 ani si sa incepi sa joci, cu inconstienta proprie acelei virste, la turnee mari, alta e sa o faci la 20-22 de ani, cind constientizezi importanta fiecarei mingi, cind realizezi ca cele mai multe lucruri din viata ta depind de un meci sau altul. Eu am invatat toate acestea singur, si iti spun cu mina pe inima ca nu imi pare rau, dar nici usor nu a fost. O gramada de amanunte, carora nu le dai importanta, se pot aduna si se intorc impotriva ta atunci cind te astepti cel mai putin. Tenisul de azi este aproape de o stiinta, in care nici un segment al pregatirii unui meci sau turneu nu este neglijat. Exista manageri, preparatori fizici, maseuri, medici, psihoterapeuti, directori de imagine, staff tehnic, staff organizatoric, sparring-partneri si multi alti factori de care tu, ca jucator, depinzi.

Eu m-am oprit la timp, pentru ca exista sa alunec in clasament, iar pozitia pe care mi-am cistigat-o cu truda si sacrificii, ar fi fost amenintata. Imaginea mea a ramas insa in urma acelei decizii una onorabila ( zic eu ), iar toata experienta pe care am adunat-o in acei ani imi foloseste acum in ceea ce fac. Am mai spus-o, e important ceea ce poti face de acum incolo. Trecutul are farmecul sau, dar a ramas in urma. Acum imi canalizez energiile pentru a da un contur cit mai solid scolii mele de tenis, unde as dori sa cresc viitori mari campioni. Imi pare bine ca Ciprian jr. are aptitudini, cine stie, poate va ajunge el acolo unde eu nu am reusit.

Ciprian trei

Ciprian Porumb a fost un tenisman cu niste calitati fizice exceptionale.Acestea, adaugate la un caracter deosebit l-ar fi putut aduce printe primii 10 din lume. Nu s-a intimplat asa. El a ajuns doar pe locul 350 la simplu si pe 250 la simplu. Am incercat sa inteleg motivele care l-au impiedicat sa acceada mai sus clasamentul ATP. Putine tin de propriile lui slabiciuni. Cele mai multe tin de restrictiile care existau in Romania inainte de 1990. La 14-15 ani, adica prin 1985, la talentul cu care era inzestrat, Ciprian trebuia categoric sa plece din tara. Trebuia sa se pregateasca la un club puternic, sub indrumarea celor mai destoinici dintre antrenorii Europei, alaturi de tineri de virsta lui, unde concurenta ar fi fost la ea acasa. A pierdut insa ani pretiosi, iar un exemplu mi se pare edificator : Ciprian Porumb a iesit din tara, la un turneu serios, altul decit unul din spatiul balcanic, de abia in 1990, la aproape 20 de ani. In conditiile in care in tara, la 17 ani, se distra cu Segarceanu ( pe atunci locul 70 ATP ), Ciprian platea tribut serios opticii conducerii superioare de partid si de stat, si nu a putut iesi la turnee internationale.Cind a putut, in sfirsit, dupa 90, sa-si demonstreze posibilitatile si in plan extern, s-a lovit de multe probleme.Acestea au venit dintr-o prea mare constientizare a importantei fiecarei mingi pe care o juca, pentru ca trecuse virsta la care nonsalanta sau inconstienta sint aliatii tai. La 20 de ani altii aveau zeci de turnee jucate, unde cistigasera atit de necesara experienta . Ciprian se gasea intr-o situatie cel putin ciudata : nu avea nici un turneu jucat in Europa de Vest ( alti romani mai iesisera ), dar era cel mai bun din tara.Apoi, el nu a avut o echipa care sa se ocupe de cariera sa. In plina epoca de superspecializare in ceea ce priveste logistica necesara reprezentarii la cel mai inalt nivel a unui tenisman, el a pornit de unul singur pe acest drum intortocheat. Timp pentru experimente, pentru inventii in tenis, nu mai era demult. Tenisul mare tine de manageri, sponsori, bani, maseuri, psihologi, si multe amanunte pe care nici nu mai are rost sa le insiruim. In acesta jungla , Ciprian a ajuns prin efortul propriu, singur, mult prea singur. Pentru ca spuneam in primul numar al acestui serial ca protagonistul nostru face parte dintr-o specie pe cale de disparitie, si anume cea de gentleman, trebuie specificat si urmatorul aspect : fara sa fie un naiv, dar crezind orbeste in prietenie si in corectitudine, el a primit multe palme de la cei in care a investit incredere.Multi au fost cei care l-au tradat, dar m-a rugat sa nu insist asupra acestor amanunte, pentru ca a evoca trecutul nu rezolva nimic din problemele pe care le are astazi.El a deschis in 1997 o scoala, Tenis Club , cu sediul in Cluj, in spatele spatiului de joaca pentru copii din Parcul Central al orasului.Detine functia de presedinte, si este ajutat de catre Alin Baciu ( vice-presedinte, asistent la Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Cluj ), si Tudor Bunea ( proaspat absolvent al FEFS ). Tenis –Club se ocupa de copiii care vor sa practice tenisul, atit din placere cit si pentru a deveni adevarati profesionisti.

C.P. : Nu a fost usor. La inceput ne desfasuram activitatea pe un singur teren, apoi, incet-incet, am reusit sa le inchiriem pe toate ( n.r. : este vorba de terenurile din zona descrisa mai sus ). Trebuie sa multumesc Directiei Judetene de Tineret si Sport, si nu o fac de circumstanta, ci din convingerea ca fara aportul conducerii acestei institutii, ne-am fi chinuit poate si acum intr-un spatiu insufucient pentru buna desfasurare a muncii noastre.Daca tot am laudat aportul DJTS-ul, hai sa mai spun ceva : m-as bucura daca cei de acolo ar citi aceste rinduri, pentru ca platim la ora aceasta o chirie care pentru noi este impovaritoare, la care nu stiu cit timp vom mai rezista. Daca noi facem totul pentru sportul clujean, asteptam ca DJTS-ul sa reanalizeze colaborarea cu noi, si sa incercam, impreuna, sa ajutam sportul.

C.P : Sint primiti copiii care au implinit virsta de 6 ani. Noi avem grija ca in decurs de o luna sa ii triem corespunzator, astfel incit sa le putem da un raspuns, negativ sau pozitiv, in privinta posibilitatilor ca ei sa practice la nivel inalt, tenisul. Exista mai multe module de pregatire. Luam copii care nu au jucat niciodata tenis, la fel cum ne ocupam, in grupe separate, de cei care sint initiati in tainele acestui sport. Toti antrenorii nostri sint profesionisti suta la suta, iar acest fapt s-a oglindit in rezultatele de la diferite concursuri la care am participat. Avem campioni judeteni precum Patricia Braica ( 15-16 ani ), Victor Beu ( 11-12 ani ), sau Ioana Nica ( 13-14 ani ). Nu pot sa nu amintesc si rezultatele fiului meu Ciprian jr., care la numai 8 ani a cistigat doua turnee la o categorie de virsta superioara, 10 ani. Jocul sau este unul foarte bun, iar asteptarile mele in vederea participarii lui cu succes la campionatele nationale de anul viitor sint mari.

C.P : Nicidecum, tocmai pentru a asigura continuitatea in pregatirea tinerilor, ne desfasuram antrenamentele in sala, la Scoala Generala 15, iar acum sintem pe punctul de a obtine si sala clubului Construcorului . Aceste demersuri sint obligatorii pentru a da intregului nostru efort acel iz de profesionalism pe care altii il neglijeaza. Multi asa zisi antrenori de tenis au aparut ca ciupercile dupa ploaie, dar foarte putini se racordeaza la cerintele care se impun pe plan mondial, iar despre metodele de antrenament, ce sa mai vorbim ? Exista riscul ca un copil sa invete procedeele gresit, chiar sa clacheze psihic, sa fie traumatizat sau cine stie ce altceva, in urma unor astfel de experiente. Parintii pierd timp si bani, iar acesti pseudo-antrenori isi rid in barba. Fara rautate, dar trebuie sa atrag atentia la modul cel mai serios asupra modului foarte permisiv in care se acorda aceste atestate de antrenor de tenis, la insi care nu au nici o legatura cu acest sport, de studii superioare in domeniu nici nu mai vorbesc.Pina cind nu vom intelege ca fiecare dintre noi trebuie sa se ocpupe numai de ceea ce se pricepe, mai este mult.

De aceea invit pe toti parintii iubitori ai tenisului sa ne caute, sa se convinga de felul in care muncim, sa compare metodele noastre de antrenament cu ale celorlalti, si apoi sa decida in legatura cu viitorul copiilor .Vreau aa fac inca o precizare : pentru ca stim cit de scump este tenisul, pentru inceput oferim gratuit mingi si rachete de antrenament, urmind sa studiem si posibilitatea de a face reduceri pentru copiii foarte talentati.In functie de programele de sponsorizare la care vom fi parteneri, disponibilitatea noastra de a ne plia strategiile va fi una pe masura. Daca vor veni in intimpinarea efortului nostru oameni seriosi, cu bani si dragoste pentru tenis, sint sigur ca impreuna vom reusi sa repunem tenisul clujean in circuitul international. Talente exista, dar daca ele nu sint sprijinite material, mirajul plecarii din tara este unul indreptatit.

Sperantele noastre se leaga de participarea tinerilor nostri la campionatele nationale de anul viitor, unde vrem sa cucerim cit mai multe titluri. A trebuit sa asteptam cam mult aceasta clipa, dar sa nu uitam ca am inceput de la zero, cu copii care nu mai pusesera vreodata racheta in mina.

C.P :Imi iau la revedere de la toti cititorii Adevarului de Cluj , le multumesc pentru aprecierile pe care mi le-au adresat de-a lungul derularii acestui serial, iar voua celor de la redactia sport va transmit gindul meu bun pentru acesta initiativa minunata de a trece in revista activitatea sportivilor din Cluj. Acest demers se inscrie pe un traseu firesc, acela care scurteaza distantele dintre sportivi si suporteri, ii apropie, si asta doar in beneficiul sportului clujean. Si pentru ca se apropie Sarbatorile, doresc tuturor Craciun Fericit si La Multi Ani

Pina atunci, va doresc Sarbatori Fericite, belsug in casele voastre, liniste, pace, si multa intelepciune in tot ceea ce veti intreprinde.

Ovidiu Blag

Va promiteam la sfirsitul anului trecut ca vom reveni in forta in 2002.Inauguram incepind de azi seria interviurilor cu mari sportivi clujeni aflati actualmente, dintr-un motiv sau altul, departe de tara. Sper ca gustul dumneavoastra pentru sport si pentru rubrica Supercampionii sa fie satisfacut incepind chiar din acest numar, al carui protagonist va fi marele poloist Claudiu Rusu.

Figura marcanta a sportului romanesc, el este si azi, la destul de multa vreme dupa ce a ales calea exodului, prezent in inimile clujenilor. Practic nu exista un om din zece care sa nu fi auzit de Claudiu Rusu.Odata rostit acest nume, mirajul unic al meciurilor de polo revine, usor nostalgic, in amintirea celor care umpleau pina la refuz bazinul olimpic prin anii 80. Prin simpla sa prezenta in apa, Claudiu garanta spectacolul. Tehnicitatea, inventivitatea, eleganta procedeelor si nu in ultimul rind sarmul sau particular faceau deliciul publicului. Fara doar si poate, zeci de copii si-au implorat parintii sa ii lase sa practice polo-ul dupa ce l-au vazut pe Claudiu Rusu, care reprezenta pentru ei un adevarat model. Bazinul era, pe atunci, un magnet care atragea la etapele campionatului national, si nu numai, o mare de oameni. Cum tot ceea ce este frumos dureaza putin, clujenii au trebuit sa se obisnuiasca, la inceput cu absenta lui Claudiu ( care a emigrat in 1982 in Suedia ), apoi chiar cu absenta bazinului. Trebuie remarcata aici, dragostea pentru polo a unor oameni care nu au depus armele, au improvizat, au cosmetizat , au facut tot ce a fost posibil pentru ca echipa noastra sa nu moara. Acestia ar putea scrie azi un adevarat manual despre cum se poate invata polo pe uscat. Din acest colt de pagina transmitem toata admiratia noastra, laolalta cu speranta ca lucrurile vor reintra in normalitate. Premise exista acum, cind vestile privind darea in folosinta a bazinului olimpic, complet refacut, sint mai mult decit imbucuratoare. Prin forta destinului, acest material apare la ora cind toti locuitorii Clujului asteapta cu sufletul la gura reinaugurarea acestui spatiu atit de drag lor.

Inainte de a trece efectiv la evocarea marii personalitati a lui Claudiu Rusu, se impune o precizare: acest articol nu ar fi putut vedea lumina tiparului fara concursul domnului Mircea Ion Radu, ziarist sportiv de mare calibru, prieten intim al poloistului, fost membru al federatiei de specialitate. Dinsul a fost cel care mi-a dat ideea realizarii acestui interviu, chiar mi l-a inlesnit, scriind in Suedia ( tara de adoptie a lui Claudiu ). Materialul de fata a fost realizat printr-o corespondenta prin e-mail, amabilitatea lui Claudiu fiind extrema. El mi-a furnizat date si amanunte pe care cu greu le-am putut comasa in trei numere de ziar.

Data nasterii : 15.02.1949, Cluj

Zodia : varsator ( adica legatura cu apa )

Studii : Liceul Mihai Eminescu Cluj, promotia 1968

: Facultatea de Drept , Cluj, promotia 1973

Casatorit: sotia Britt, tata a doi copii, Isabelle ( 15 ani ) si Erik ( 12 ani )

Activitate sportiva :

: vice-campion al Romaniei, cu Vointa Cluj

: de 8 ori medaliat cu bronz cu Vointa Cluj

: dublu cistigator al Cupei Romaniei, cu echipa Crisul Oradea

: multiplu medaliat cu argint si bronz al Suediei, in perioada 1983-1995, cu eschipa SO 2 Goteborg

. dublu campion national al Suediei, titluri obtinute cu echipa SKK Stockholm, in 1995 si 1996, ultimul fiind cucerit de catre Claudiu la virsta de 47 de ani

: 205 selectii in echipa nationala a Romaniei ( locul 8 intr-un asemenea top )

: 20 de selectii in nationala Suediei

: 194 de goluri marcate pentru echipa nationala a Romaniei

: golgeter al Romaniei in fiecare an al carierei sale autohtone ( exceptie 1974, cind nu a jucat deloc )

: golgeter al Suediei in fiecare an al carierei din strainatate

: de 3 ori participant cu nationala Romaniei la Jocurile Olimpice ( Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 )

: de 3 ori participant cu nationala Romaniei la Campionatele Mondiale ( Belgrad 1973, Cali-Columbia 1975, Berlin 1978 )

: de 3 ori participant cu nationala Romaniei la Campionatele Europene ( Barcelona 1970, Viena 1974, Jonkoping 1977 )

: de 2 ori selectionat in Echipa Lumii

: a evoluat pentru Vointa Cluj intre 1962-1979

Crisul Oradea intre 1979-1982

SO2 Goteborg intre 1983-1995

SKK Stokholm intre 1995-1997

recordman mondial absolut de longevitate sportiva la polo, sport pe care l-a practicat la nivel de profesionisti pina la virsta de 48 de ani !!!!!

Activitate profesionala :

Antrenor la SO2 Goteborg intre 1983-1995

Director tehnic al nationalei Suediei

Jurist, membru al barourilor de avocati Cluj ( 1973-1979 ) si Oradea ( 1979-1982 )

Actualmente judecator la Judecatoria din Goteborg

Arbitru de polo

Maestru al sportului din 1975

Maestru emerit al sportului din 1994

C.R : Nu pot sa incep fara sa spun ca sint deosebit de magulit ca am posibilitatea sa dau acest interviu. Ii salut pe toti prietenii mei din Romania, ma gindesc cu mare nostalgie la Cluj si la oamenii lui minunati. Imi face realmente placere ca putem sta de vorba, pentru ca astfel simt ca putem scurta distantele ( in kilometri ) care ne separa unii de altii. Il salut pe prietenul meu Mircea Ion Radu, care sint sigur ca stie si la ora asta pe de rost cariera mea, asa ca tu puteai sa-l intrebi pe el despre toate astea si iesea un material de zece ori mai bun.Glumesc, hai sa trecem la treaba…

Am inceput polo dintr-o intimplare, pe la 13-14 ani. Faceam handbal, dar pentru ca fratele meu Radu juca deja polo, m-am lasat convins de catre el si am intrat in bazin. O vreme am practicat in paralel cele doua sporturi, dar in final m-am decis pentru polo. Am debutat aproape pe nesimtite, la 16 ani, la echipa mare a Vointei Cluj, al carei antrenor era Arpad Sarkadi. Trebuie sa ii aduc un omagiu acestui om, pe care eu il consider unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat vreodata. Iar daca socotesti ca am avut, in 30 de ani de polo destui antrenori, cred ca intelegi ca nu am spus acest lucru in necunostinta de cauza.

Din prima clipa m-am indragostit de acest sport. Imi placea lupta din apa, contactul fizic intensiv, dar si siretlicurile de sub apa, pe care un ochi neavizat nu le observa prea usor. Pentru ca am prins inca din anul debutului, prin 1966, dominatia echipelor Rapid si Dinamo, m-a tentat intotdeauna sa le fac zile fripte in confruntarile directe. Am reusit acest lucru de multe ori, iar faptul ca in aproximativ 12 ani in care am fost component al lotului Vointei am fost de 9 ori pe podium, spune destul de mult.

C.R : O, ce placere sa imi aduc aminte de ei. Daca ne adaugi pe mine in Suedia si pe fratele meu Radu in Germania, putem spune ca am fost o generatie de razvratiti, un fel de oameni care am inteles mult mai devreme decit altii ca putem fi liberi. Pe de alta parte, ne-am vazut cu totii de carte, pentru ca, asta era traditia la Cluj. Aveam niste facilitati ca sportivi, dar pe toti ne preocupa invatatura, nu am neglijat studiul. Asa era atunci, nu puteai visa, era utopie curata, ca vei putea trai din polo.Cele doua activitati se completau fericit, ne si distram, dar parca toate aveau locul lor. Imi face placere ca ai amintit de baietii acestia, imi trec acum prin fata sute de intimplari pe care le-am trait impreuna.

C.R : La inceput nu a fost usor, dar mi-am facut repede prieteni, dintre care cel mai bun a fost Dinu Popescu de la Dinamo. Am avut sansa ca alaturi de ei sa traiesc una dintre cele mai luminoase perioade ale poloului romanesc, fiind prezent la 3 Olimpiade, 3 Campionate Mondiale si 3 Campionate Europene. In acest interval la lot au mai fost si jucatori de la Crisul Oradea precum Rada, Costras, Gordan, Garofeanu, Claudiu Rusu sau Feher. Rapidul ii avea pe Cornel Rusu,Schervan, Florin si Ilie Slavei, iar Dinamo pe Nastasiu, Lolo Zamfirescu, Liviu Raducanu sau Viorel Rus. O, ce vremuri….

C.R : Astept cu mare nerabdare, mai ales ca am inceput sa imi amintesc din ce in ce mai multe lucruri interesante, ce mai , mi-ai deschis apetitul !

Nu ratati intilnirea de saptamina viitoare cu Claudiu Rusu, un adevarat fenomen al poloului mondial, retras din activitatea sportiva la 48 de ani, stabilind astfel un adevarat record mondial in materie.

-va urma –

Claudiu 2

Claudiu Rusu este o adevarata legenda a sportului romanesc, posesorul unei carti de vizita de exceptie. Titular incontestabil al lotului national timp de peste 15 ani ( intre 1968 si 1982 ), autor a 194 de goluri, dublu campion al Suediei in 1995 si 1996 ( la virsta de 47 de ani ), participant la 3 Campionate Europene, 3 Campionate Mondiale si 3 Olimpiade, de 2 ori selectionat in Echipa Lumii, el a trecut dincolo de puterea de imaginatie, intr-un sport atit de solicitant cum este polo-ul.

Peste toate aceste date oarecum seci, planeaza personalitatea lui Claudiu, rezultanta a unor calitati deosebite, care tin de inteligenta, farmec personal si putere de a razbi in viata. In 1982, in plina epoca doctrinara, el si-a luat destinul in propriile miini, a emigrat in Suedia, a jucat, a antrenat, dar mai ales s-a consacrat in meseria de jurist, ajungind azi judecator la Judecatoria din Goteborg. Cu o aura de etern copil teribil, Claudiu Rusu se inscrie in categoria personajelor fabuloase pe care sportul clujean le-a avut dintotdeauna.

Va las in compania istorisirilor marelui campion, cu speranta ca ele va vor face mare placere.

C.R : Bineinteles, Mircea ( n.r. ziaristul Mircea Ion Radu ) a avut grija ca imediat dupa aparitia Adevarului de Cluj din 9 ianuarie sa mi-l trimita prin posta. Sincer am ramas impresionat de faptul ca oamenii nu m-au uitat, desi sint plecat din Romania de exact 20 de ani. Tie nu iti mai multumesc, ca sa nu ti se urce la cap. In acest rastimp mi-am ordonat amintirile, asa ca astept intrebari.

C.R : Au fost cu siguranta multe astfel de momente, dar am sa ma refer pentru inceput doar la unul, plin de adinci semnificatii. Eram la Olimpiada Montreal 1976. Echipa noastra evoluase excelent, doar lipsa de fair-play a unor mari echipe, in cauza fiind Italia si Olanda, privindu-ne de medaliile de argint sau bronz pe care meritam sa le obtinem. Componenta echipei noastre a fost Doru Spanu, Florin Slavei- portari, Adrian Nastasiu, Dinu Popescu, Liviu Raducanu, Viorel Rus, Claudiu Rusu, Cornel Rusu, Adrian Schervan, Ilie Slavei, Gheorghe Zamfirescu. In urma rezultatelor din grupa B, din care faceam parte ( 5-5 cu URSS, detinaoarea titlului, 8-3 cu Mexic si 5.6 cu Olanda ) ne-am calificat in turneul pentru locurile 1-6, alaturi de Ungaria, Italia, Olanda, Yugoslavia si RFG. Dupa ce, in urma unor dispute de un extraordinar angajament, am incheiat la egalitate meciurile cu Yugoslavia ( 5-5 ) si Olanda ( 4-4 ), pierzind la limita cu Ungaria ( 8-9 ), pentru ca 7-le Romaniei sa urce pe podium, trebuiau indeplinite 2 conditii : sa invingem RFG, iar partida Italia-Olanda sa fie decisa in favoarea oricareia dintre ele. Mobilizati exemplar, am invins clar ( dupa 3-0 in minutul 9 ) la doua goluri diferenta ( 5-3 ), urmind sa asteptam rezultatul dintre italieni si olandezi. A fost o parodie, in care italienii conduceau cu 3-2 in ultimul minut, moment in care noi aveam medaliile in buzunar. O iluzie insa. A urmat un asediu la poarta italianului Alberani, a carui echipa ramasese de citeva secunde cu om in minus, prin eliminarea lui Sante Marsili, care, intentionat, in vazul tuturor, l-a lovit pe olandezul Jan Veer. Cu 14 secunde inainte de final, pentru ca tulipanii nu reuseau nicicum sa inscrie, Alberani a gasit solutia, s-a scufundat in apa, Buunk reusind egalarea : 3-3. Astfel argintul a revenit italienilor, bronzul olandezilor, iar noi, ce ne si vedeam cu medaliile de git, am ajuns pe locul 4….

Ca o palida consolare, pot sa iti spun ca absolut toti cei care au fost prezenti la acel meci si-au dat seama de ridicolul spectacolului la care au asistat, si au simpatizat cu echipa Romaniei, cea care a avut tupeul sa incerce sa incurce socotelile celor mari .

C.R : Si la acest capitol viata mi-a rezervat un lucru inedit. Chiar daca pare un paradox, golul cel mai pretios pe care l-am inscris, in loc sa imi aduca o imensa bucurie, putind fi unul istoric, mi-a lasat cel mai amar gust, fiind legat de un furt pe fata. Era la Campionatul Mondial din 1978 ( Berlinul Occidental, Mircea a fost acolo si stie toata povestea ). Echipa noastra reusise calificarea in turneul semifinal, iar pentru a ne mentine in lupta pentru medalii, urma ca in meciurile cu Italia si URSS sa obtinem o singura victorie sau doua rezultate de egalitate. Cu 11 eliminari dictate impotriva noastra, am pierdut cu 2-7 disputa cu azzurii , dar sansa era sa ii batem pe rusi. De altfel, cine cistiga acest joc, intra in careul de asi , iar un egal ii califica pe americani. S-a intrat in ultimul minut de joc la scorul de 7-7. Kabanov a sutat, Slavei a aparat, mingea ajungind la mine. Am pornit intr-o cursa solitara si ajuns singur la 4 m de poarta lui Saronov, am sutat imparabil, scorul devenind 8-7 pentru Romania cind mai erau 7 secunde din meci si numai o minune ne mai putea impiedica sa ajungem la turneul final. Si minunea s-a intimplat. Arbitrul olandez Willy Goose a anulat golul ( inventind un fault la Schervan ), rusul Kabanov trezindu-se singur cu mingea in jumatatea noastra de teren, de unde a trimis mingea in poarta goala. Goose face din nou spectacol, anulind si golul sovieticilor. Abia atunci am inteles manevrele olandezului : intilnirea trebuia neaparat sa se incheie cu un rezultat egal. Furati pe fata, cu nervii la pamint, echipa noastra a parasit bazinul. Juriul a omologat rezultatul cu 5-0 in favoarea URSS. A fost ultima sansa de medalie la un Campionat Mondial, irosita, pentru ca de atunci si pina in zilele noastre tricolorii nu s-au mai aflat intr-o situatie asemanatoare.

C.R : Da, am jucat contra unor mari sportivi cum ar fi rusii Guliaev, Dolgusin, Kabanov, Kuznetov, Dreval, ungurii Molnar, Karpati, Sarosi,fratii Konrad, Sivos, Farago ( ultimul unul dintre cei mai mari poloisti din lume, cu care am fost prieten foarte bun ), Csapo ( un alt foarte bun prieten, si el jurist ). Dintre italieni pot sa ii amintesc pe Alberani, Pizzo ( care a jucat pina la 40 de ani ), Simeoni, de Magistris ( care avea un joc magic ). Am fost in relatii foarte bune si cu poloistii yugoslavi Belamarici, Stepanici, Markovici, care se caracterizau printr-un angajament fizic deosebit. Spaniloul Esteardes, un alt monument al poloului mondial a fost unul dintre adversarii cu care m-am confruntat in bazin, dar cu care m-am inteles foarte bine pe uscat .

A contat foarte mult atit pentru mine, pentru colegii mei, cit si pentru intreg polo-ul romanesc faptul ca am avut posibilitatea sa intilnim marile forte ale acelor timpuri, sa luptam de la egal la egal cu ele, acumulind astfel multa experienta. Era un lucru obisnuit sa ne calificam la marile intreceri internationale, unde, dupa cum ati observat, doar ghinionul si jocurile de culise ne-au privat de un rezultat pe masura jocului pe care il prestam.

C.R : De la Cluj am plecat din simplul motiv ca solicitarea mea de a primi o garsoniera s-a lovit de zidul autoritatilor locale, care m-au ametit la nesfirsit. Am ales Oradea, unde din prima zi am fost invitat sa imi aleg cartierul unde vreau sa locuiesc, numarul de camere al locuintei, asigurindu-mi-se tot confortul necesar. Nu voi uita niciodata modul exemplar in care cei de acolo au inteles sa imi rezolve problema, felul in care au pretuit ceea ce am facut eu pentru sportul romanesc.

Din tara am plecat nu pentru ca mi-ar fi mers rau, eram chiar multumit. S-a intimplat insa ca fratele meu, Radu, si el un poloist valoros, acum medic la Koln, sa se casatoreasca in Germania, cu o nemtoaica de origine romana, si sa ramina acolo. Din acel moment, eu nu am mai primit viza nici macar pentru tarile din spatiul balcanic. Era un sentiment deosebit de frustrant, mai ales ca pina atunci colindasem zeci de tari de pe toate continentele, si niciodata nu ma gindisem sa ramin in strainatate, desi avusesem nenumarate oferte. Asa ca, in momentul in care am primit o viza de simplu turist, obtinuta la interventia Securitatii din Oradea, am plecat in excursie in Suedia. Mi-a placut tara, si am ramas aici. Acomodarea nu a fost o problema, pentru ca eram un poloist cunoscut si toata lumea m-a primit cu bratele deschise. La inceput am avut probleme cu limba, dar am urmat cursuri intensive in urma carora am surmontat acest handicap. Timpul a trecut, si uite ca am 20 de ani de cind sint aici.

C.R : Bineinteles, era o alta lume. Nu are rost sa insist, pentru ca acum toti romanii realizeaza ca daca esti inarmat cu ambitie si tenacitate poti reusi. Vreau sa spun doar atit : pentru mine, acea alegere s-a dovedit a fi una salutara. Mi-am intemeiat o familie, am doi copii minunati, am reusite in plan profesional, sint un om implinit. Cu toate acestea, am nostalgia vremurilor trecute, am prietenii din Romania, am in memorie anii aceia minunati pe care i-am trait in Cluj. Toate acestea fac parte din viata mea, si nu pot sa-ti spun acum care parte din ea imi este mai draga. In acest moment ma bucur ca stau de vorba cu tine, stiu ca aceste rinduri vor fi citite de mii de oameni, ii salut si ii asigur de toata consideratia mea.

C.R. : Nici vorba sa vreau sa scap. Daca ar fi dupa mine ( Mircea stie ce debit verbal am ), as putea sa umplu inca 20 de numere de ziar, dar ma rezerv pentru luna martie cind probabil voi ajunge in Romania. Atunci vom sta mai pe indelete de vorba, poate chiar la redactia Adevarului de Cluj , careia ii sint recunoscator pentru acest dialog.

Nu ratati numarul din 23 ianuarie, cind Claudiu Rusu isi va lua la revedere de la toti cititorii fideli ai Supercampionilor

-va urma-

CLAUDIU 3

Exista in ultima vreme un curent potrivit caruia, in viata nu conteaza ceea ce ai fost, ci ceea ce esti. Supremul argument pentru adeptii acestui concept il reprezinta banii. Ai bani, esti cineva. Nu ai, esti un oarecare. Cind acesti intelepti isi vira nasul si in sport, lucrurile iau o turnura mult mai periculoasa. Asa s-a ajuns a se inocula unor tineri ideea ca daca ii tin picioarele, miinile sau capetele, trebuie sa faca averi. Daca se poate de pe la 14 ani, si musai sa fie concretizate prin vile, jeep-uri si proprietati hoteliere. Asta pentru ca viata de sportiv e scurta, 10 maximum 20 de ani, dupa care trebuie sa traiesti inca 50 de ani din aceasta agoniseala. Asa s-a ajuns, in Romania, la situatia in care pe cei mai multi dintre sportivii actuali nu ii intereseaza cine au fost si ce au reprezentat Ion Moina, Ion Arnaut,Lia Manoliu, Viorica Viscopoleanu, Mihaela Penes, Ileana Silai, Leon Rotman, Nicolae Linca, Iosif Sirbu, Calistrat Cutov, Nicu Ginga, Ileana Gyulai, Maria Alexandru, Carol Corbu, Iolanda Balas, Gheorghe Berceanu, si lista ar putea continua. Nu se stie cu exactitate ce anume ii intereseaza, si din acest motiv, cei care le-au inoculat aceasta indiferenta pentru trecutul nostru sportiv pot fi fericiti .Daca punem la socotela si faptul ca in ziua de azi exista sportivi ai aceluiasi club, dar din sectii diferite, care nu se cunosc, deci nu se saluta intre ei, pot spune ca lucrurile au luat-o razna chiar de tot.

Cu riscul de a-mi atrage antipatii, vreu sa atrag atentia ca nici un sportiv exponential nu a ramas vreodata in memoria afectiva a supoterilor nici prin averea sa, nici prin numarul de proprietati, ci doar prin rezultatele sale de pe teren, stadion sau sala de joc. Sint absolut solidar ideii ca nimic nu se poate face in ziua de azi fara bani, ma bucur chiar cind aflu ca unii sportivi cistiga foarte bine.In acelasi timp nu pot sa cred ca a-ti evoca inaintasii, poate fi considerat un semn de slabiciune.

Tocmai de aceea, interviul de fata as fi vrut sa nu se mai termine, pentru ca reprezinta un exemplu de adevarat model in sport. Protagonistul lui, Claudiu Rusu, a jucat polo pina la 47 de ani, virsta la care a cucerit pentru a doua oara, consecutiv, titlul de campion national al Suediei. La virsta cind altii sint bunici, Claudiu dadea lectii in bazin, unor adversari mai tineri cu 20-30 de ani. Este un lucru incredibil, mai ales intr-un sport care nu seamana deloc nici cu pescuitul, nici cu sahul. Dupa 15 ani de polo de cel mai inalt nivel in nationala Romaniei, Claudiu a emigrat, in 1982, in Suedia. Aici a mai jucat inca 15 ani, timp in care a fost si antrenor, si director tehnic al reprezentativei scandinave. In tot acest timp si-a desavirsit cariera de jurist, ajungind sa lucreze la Judecatoria din Goteborg. Este casatorit cu Britt, are doi copii, Isabelle( 15 ani ) si Erik ( 12 ani ). Are prieteni in Romania, iar unul dintre cei mai buni ii este ziaristul clujean Mircea Ion Radu, cel care m-a ajutat din tot sufletul ca sa pot realiza acest material.

Rep : Claudiu, ai ajuns in 1982 in Suedia. Nu ai acuzat aceasta schimbare?

C.R.: Daca te referi la schimbarea de mentalite, pot sa iti spun ca felul meu de a gindi se plia de minune pe modelul suedez . Am invatat destul de repede limba, iar cartea mea de vizita ca sportiv mi-a fost de mare folos. Am fost contactat inca de la inceput, si ce altceva imi puteam dori mai mult decit sa joc ? Dupa venirea mea aici, am jucat la Goteborg, la echipa SO2, unde am devenit inca de la inceput, antrenor si director tehnic. Am jucat la ei pina in 1995, cind am trecut la SKK Stockholm, cu care am luat 2 titluri de campion, in 1995 si 1996. A fost pentru mine o satisfactie imensa, si am sa iti spun si de ce : cu SO2 Goteborg am fost mereu pe locurile 2 si 3, in Romania, cu Vointa Cluj, de asemenea. La Crisul Oradea era cit pe ce sa mi se decerneze medalia de aur, dar am plecat din tara cu citeva etape inainte ca echipa oradeana sa cucereasca titlul, la care am avut si eu o oarecare contributie.

Rep : Stiu ca oamenii cu care ai lucrat au tinut foarte mult la tine. Am sa te rog sa dai citeva exemple in acest sens.

C.R : Au fost multe astfel de dovezi care mi-au demonstrat caracterul puternic al oamenilor cu care am lucrat. Pe vremea cind jucam la SO2 Goteborg, ne-am calificat in grupa semifinala a cupelor europene. Era inainte de 1989, iar turneul urma sa se desfasoare la Sofia. Nu aveam inca cetatenia suedeza, eram tratat drept transfug roman, si gazdele nu au vrut sa imi asigura securitatea, existind riscul de a fi chiar arestat si predat autoritatilor de la Bucuresti. In acesta situatie, am refuzat sa fac deplasarea. Atunci s-a intimplat un lucru uluitor : toti coechipierii mei, din spirit de solidaritate, au hotarit sa renunte la acea competitie, la care ne calificasem dupa o perioada lunga de seceta pentru club in plan international. In pofida unei amenzi usturatoare pe care patronii au suportat-o, nici ei nu au facut nici cea mai mica tentativa de a schimba decizia baietilor. Atunci mi-am dat seama ca reprezint ceva la Goteborg, iar ambitia mea de a continua sa ajut poloul suedez s-a dublat.

Ar mai fi, in planul activitatii mele de jurist, un alt exemplu de corectitudine din partea societatii civile de aici. Nici o clipa nu am fost obstructionat in evolutia mea pina la functia de judecator-sef. Desi mi s-ar fi putut pune bete in roate la fiecare examen sau concurs la care m-am prezentat, nu s-a intimplat niciodata asa. Faptul ca eram bine pregatit, ca faceam fata tuturor cerintelor, a precumpanit intotdeauna. Nu cred ca am beneficiat de un tratament preferential pentru ca eram un nume in polo, aici nu se amesteca lucrurile, ci sint convins ca am ajuns la acest nivel numai si numai prin munca. Nu vreau ca cititorii nostri sa ramina cu impresia ca pozez sau dau sfaturi clasice , dar in cazul meu acesta a fost singurul drum care mi-a adus reusite. In afara de asta, nimic nu mi s-a parut prea greu, pentru ca am facut in viata exact ceea ce mi-a placut : sport si avocatura.

C.R.: Am facut un calcul estimativ, desigur. A reiesit ca in acesti peste 30 de ani, am tras la poarta peste 2 milioane de suturi. Umarul meu sting a cedat, si am fost nevoit sa ma operez. La 48 de ani, mi-am spus ca ajunge. A fost una dintre cele mai dureroase hotariri din viata mea, dar a trebuit sa o iau. Mental m-am redresat foarte rapid, in momentul in care am gasit solutia de a ramine aproape de polo : am devenit arbitru. In acest mod, sint in continuare in atmosfera unica a bazinului, locul unde ma simt cel mai bine. Dumnezeu a fost generos cu mine, atunci cind mi-a harazit drumul in viata. Nu cred ca as fi putut trai fara polo, fara apa in care am inotat la fel de firesc cum altii calca pe pamint.

Rep : Dragostea pentru sporturile nautice ai transmis-o si fiicei tale, Isabelle. Pe linga faptul ca este o tinara pe cit de frumoasa pe atit de inteligenta, ea a mostenit de la tine dragostea pentru sport. Practica la nivel de performanta inotul sincron, iar rezultatele sale sint excelente.

C.R.: Intrega mea familie reprezinta ratiunea mea de a trai. Sotia mea mi-a daruit doi copii la care tin enorm, iar faptul ca Isabelle mi-a calcat pe urme ma bucura foarte mult. Desi cu 3 ani mai mica decit senioarele, ea a participat la recentele campionate nationale, desfasurate in 2001, cucerind medaliile de aur atit la echipe cit si la individual, devenind campioana a Suediei. Vreau sa fac mentiunea ca inotul sincron este la mare pret in Suedia, si chiar pe plan mondial este intr-o spectaculoasa ascensiune.

Rep : Am pastrat pentru final cea mai spumoasa intimplare din cariera ta de arbitru. Te rog…

C.R : Da, intimplarea a tinut capul de afis al ziarelor de sport. La un meci derby, in bazin a inceput o incaierare generala. Vazind ca oricit fluieram jucatorii nu se potoleau, am sarit in bazin imbracat cum eram. Cu experienta pe care o aveam in domeniu de pe vremea in care fusesem jucator, am trecut la traba. Cu discretie si tact am impartit citiva pumni bine plasati, si in cel mai scurt timp am reusit sa potolesc spiritele. Nu am eliminat nici un jucator, iar episodul mi-a atras din partea tuturor, multe simpatii.

Acesta a fost intilnirea noastra cu marele sportiv clujean Claudiu Rusu. Un om implinit, cu o familie superba,. detinator al recordului mondial absolut de longevitate in polo, sport pe care l-a practicat pina la 47 de ani.